Poesia dialettale (su un fatto
realmente accaduto)
trascrizione in calce al documento

Ticune ca, tantu tiempu rretu,
'nnu signuru cu sordi e quetu quetu,
ordinau a
mesciu Craziu 'llattatore
'nnu cane te pittare sus'u parite tu villinu a ffore.
“Jeu sù prontu
pe' sta fatica qquai,
però
prima m'ai ddire comu l'oi:
ci u cane
lu 'oi cu la catina,
o ci penzi ca staje meju senza;
Jeu te spettu, signuru, tie mo' penza”.
U signuru, ca nnu sapiu ci 'ddire,
tisse: "mesciu,
qquai se tratta te spinnire:
timme,
senza ccu facimu i
'ngordi,
quale cane me custa menu sordi”.
“Quiddhru senza, signuru meu bbeddhru! “.
Tisse u mesciu e se scurlisciu u cappeddhru.
Cusì nnu
se ne sciu cchiui a cuntare,
e, allu
crai mesciu Craziu era già a ffore,
cu
pinneddhri, culuri e tuttu quantu:
alla fine
'ddhru cane era, 'nnincantu.
Paria
veru, cu 'ddh'rocchi e cu 'ddhru musu,
ca timivi
cunussia te sarta susu.
Quann'u vitte u signuru,
nnu sapiu cci dire;
pacatu, mesciu Craziu lu 'nvitau a bivire.
Poi tutta a notte minau
acqua e troni,
ca fice tremulare i
vitri e li vagnoni.
E, quann'u celu s'era 'ppena pertu,
cumparve u signuru cu 'nna facce te mortu.
“Nnu sacciu, mesciu, c'e
c'aggiu te fare:
u cane ca pittasti
cchiui nnu pare”
“Cci t'aggiu fare jeu,
Signuru beddrru,
(mesciu Craziu te nou senza cappeddru),
senza catina u cane nnu stia bbonu:
se n'è sciutu 'stanotte cu 'nnu tronu”.
(Nicola Sansò) |